TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

SĂ-L LASE INIMA! L-au prins cu medicamente fără acte!

Evaziune fiscală În ziua de 16 martie 2010, în urma unei acţiuni desfăşurate în sistem integrat, pe raza municipiului Târgovişte a fost depistată o autoutilitară, condusă de M. Florin, de 32 de ani, din municipiul Braşov, ce transporta medicamente fără a deţine documente legale de provenienţă. În urma verificărilor şi cercetărilor efectuate, s-a stabilit că întreaga cantitate de medicamente a fost încărcată la sediul unei societăţi comerciale din municipiul Braşov, urmând a fi distribuită, prin reprezentantul acesteia, C. Constantin, de 32 de ani, din municipiul Braşov, unei societăţi comerciale din municipiul Târgovişte. Cantitatea totală de medicamente transportată era în valoare de 370 000 de lei, prezentându-se documente de provenienţă doar pentru medicamente în valoare de 170 000 de lei. Medicamentele descoperite fără documente legale au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor cu sprijinul Gărzii Financiare Dâmboviţa, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de evaziune fiscală, prev. de art. 9, alin. 1 din Legea 241/2005. Biroul de Presă

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.