S-au tras focuri de armă, la Ulieşti, lângă autostradă, după ce un bărbat a fugit când a văzut poliţiştii pe urmele lui.
Anchetatorii spun că individul, de 64 de ani, ar fi furat 20 de litri de motorină din rezervorul unui tir, iar când o patrulă l-a surprins în flagrant a dat să îşi piardă urma.
Unul dintre agenţi a scos arma din dotare şi a tras de trei ori în aer
“La data de 7 noiembrie a.c., o patrulă mixtă formată dintr-un polițist din cadrul Secției nr. 10 Poliție Rurală Petrești și un jandarm a surprins în flagrant-delict o persoană care ar fi sustras motorină dintr-un autocamion parcat într-o stație de alimentare cu combustibil, pe raza comunei Uliești, pe Autostrada A1, sensul de mers Pitești către București.
La vederea polițiștilor, persoana respectivă ar fi fugit, moment în care agentul de poliție a executat trei focuri de armă în plan vertical cu armamentul din dotare, reușind să fie prins și identificat un bărbat de 64 de ani, din Mănăstioara.
Cel în cauză a fost condus la sediul poliției pentru audieri. Pentru documentarea cauzei, polițiștii din cadrul Secției nr. 9 Poliție Rurală Petrești, împreună cu luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în comuna Uliești.
Din investigațiile efectuate s-a stabilit că, în noaptea de 7 noiembrie a.c., bănuitul ar fi sustras 20 de litri de combustibil din rezervorul unui autovehicul. Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, iar pe parcursul zilei de ieri, 8 noiembrie, a fost prezentat magistraților, pe numele acestuia fiind emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
În cauză, polițiștii continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Găești, în cadrul dosarului penal întocmit sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.
Notă: Facem precizarea că, în cazul prezentat, efectuarea urmăririi penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, precizează IPJ Dâmboviţa.