3 mai 2024
S-au scris 100 de file în istoria bogată a celui mai îndrăgit colegiu din Târgoviște, Constantin Carabella!

S-au scris 100 de file în istoria bogată a celui mai îndrăgit colegiu din Târgoviște, Constantin Carabella!

La multi ani, dragi dascăli și elevi ai Colegiului Național Constantin Carabella!

S-au scris 100 de file în istoria bogată a celui mai îndrăgit colegiu din Târgoviște, Constantin Carabella!

Sunt o sută de ani încărcați cu emoții, bucurii, speranțe și planuri împlinite.

Mă bucur să fiu unul dintre absolvenții prestigioasei instituții de învățământ din municipiul Târgoviște.

Am absolvit în anul 1998, profilul Informatică. Parcă a fost ieri. Și totuși … trecut-au anii.

Îmi amintesc cu drag de doamna profesor Mihaela Marin, care m-a determinat să iubesc pentru totdeauna Limba Română.

Nu am cum să îi uit pe dascălii de matematică, domnii Corneliu Stoicescu și Ovidiu Năstase, grație cărora am aflat că matematica poate fi înțeleasă cu ușurință.

Îmi aduc aminte de interesantele ore de fizică predate de doamna profesor Nina Simionescu.

Nu am cum să îmi uit colegii și prietenii alături de care am trăit momente faine, am râs, ne-am enervat, am câștigat și am pierdut.

Le mulțumesc tuturor celor care m-au format și îndrumat.

Le mulțumesc și celor care n-au avut suficientă încredere în mine, m-au ambiționat să pot mai mult.

Carabella rămâne în sufletul meu și va avea mereu un loc aparte.

La multi ani cu reușite, tuturor!“, a scris deputatul Daniel Blaga, liderul USRPLUS Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial