16 aprilie 2024
S-au branşat la reţeaua de canalizare, înca nepusă în funcţiune, iar dejecţiile din gospodăriile lor se varsă în pârâul care străbate localitatea

S-au branşat la reţeaua de canalizare, înca nepusă în funcţiune, iar dejecţiile din gospodăriile lor se varsă în pârâul care străbate localitatea

Situaţie revoltătoare la marginea unui sat din judeţul Dâmboviţa.

Mai mulți localnici s-ar fi branşat ilegal la rețeaua de canalizare, înca nepusă în funcţiune, iar dejecţiile din gospodăriile lor se varsă acum în pârâul care străbate localitatea.

Fără să-și dea seama, oamenii își fac rău singuri, pentru că otrăvesc nu doar cursul de apă, ci și pânza freatică din care își alimentează puțurile.

Indignaţi, activiştii de mediu au sesizat autorităţile. Edilii locali spun că au aflat şi ei de situaţie, iar acum vor să formeze o comisie pentru ca cei vinovaţi să fie amendaţi.

Reţeaua de canalizare din comuna Dărmăneşti este aproape gata, însă în satul Mărginenii de Sus trebuie construită stația de epurare, pentru ca aceasta să poată fi pusă în funcțiune. Unii dintre săteni n-au mai avut răbdare și așa s-a ajuns într-o situație urât mirositoare.

Marius Buga, Pro TV: Mirosul este înțepător la fața locului. Practic, dejecțiile care vin din canalizare se duc direct în râul Provița, aflat la aproximativ 50-60 de metri distanță.

În timp ce unii săteni și-au făcut fose septice unde își varsă dejctiile, alții au decis să se lege direct la rețeaua de canalizare, fără să țină cont de poluarea pe care o provoacă.

Localnică”Nu e în regulă, dar asta e, ce să facem, dacă nu ne dă drumul la canalizare. E făcută, decât că nu îi dă drumul. Nu a venit stația aia de epurare.”

Andrei Joița, activist mediu”Am sesizat o deversare ilegală a apelor menajere, care în mod normal ar trebui să fie întâi tratate, iar apoi apa tratată să fie deversată în râul Provița.”

Oamenii au chemat la fața locului un membru al Comisiei de Mediu din Senat, pentru a-i cere ajutorul.

Dragoș Popescu, senator USR PLUS, membru Comisia de Mediu”Din canalizarea comunei, dejecțiile ies pur și simplu și se varsă în râul Provița. Evident că se poluează atât râul, vietățile din râu, cât și pânza freatică, mediul înconjurător.”

Costin Dumitrache, consilier local: ”Am propus ca soluție montarea, închirierea unui rezervor ecologic care să fie vidanjat după aceea, ori din banii Primăriei, ori din banii celor care s-au legat la această canalizare.”

Edilii recunosc că știu de situație și spun că vinovații vor fi trași la răspundere cât de curând.

Ion Gheorghe Boulescu, viceprimarul comunei Dărmăneşti”Ne-am hotărât să formăm o comisie și să mergem în fiecare cămin și să stabilim cine dă. Am și găsit cadrul legal prin care vor fi sancționați.”

Activiștii de mediu și localnicii revoltați de nepăsarea vecinilor lor îi așteaptă la fața locului și pe comisarii Gărzii de Mediu. Ei speră că vor pune capăt deversării dejecțiilor până când rețeaua de canalizare va fi pusă în funcțiune.

Sursa: Pro TV

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial