1 mai 2024

S-a rupt lanţul de iubire! De ce au luat foc capii bisericii dâmboviţene

ghibanu-arhNu avem spitale bine dotate, nu avem şcoli moderne şi echipate conform anului 2018, nu avem drumuri şi poduri reabilitate şi consolidate, nu avem un turism demn de frumuseţile naturale şi istorice. În schimb avem, în judeţul Dâmboviţa, biserici fără număr, apărute ca ciupercile după ploaie şi o Arhiepiscopie adânc şi deranjant înfiptă în treburile publice, vocală şi cu limbaj politicianist şi ameninţător, demn de cele mai întunecate momente ale evului mediu.

După eşuarea lamentabilă a referendumului pentru familie, în spaţiul public au început să apară mesaje halucinante, promovate de slujitori ai bisericii, cu accente revanşarde, menite să-i intimideze pe politicienii căciuliţi  cu banii noştri în mână, nu demult, la porţile Arhiepiscopiei, pentru voturi în campanie.

Foştii parteneri, cei care puneau la cale echipe mixte popi-pesedişti prin şedinţe de partid la Mija, îşi aruncă acum vorbe grele. Un astfel de scandal public, în care a fost implicat Consiliul Judeţean, este cel al finanţării pentru lăcaşurile de cult. 20 de miliarde lei vechi a prevăzut judeţul, la început de an, pentru biserici, din banii contribuabililor, în condiţiile în care ambulanţele se rup în drum, cu pacienţii în maşină sau nu mai ajung deloc la cazuri grave. Din cele 20 de miliarde, se mai pot acorda doar 18, au hotărât consilierii judeţeni, majoritari PSD!  Pentru această rectificare în minus, de 2 miliarde lei vechi, au luat foc capii bisericii dâmboviţene, afurisindu-i public pe mai-marii judeţului, lăsând să se înţeleagă că s-a rupt lanţul de iubire.

„Dacă ordonatorul principal de credite crede că situația financiară a Consiliului Județean Dâmbovița se va îmbunătăți după ce a tăiat 200.000 lei de la mai multe parohii, care puteau primi până la 10.000 lei, în acest an, pentru diverse șantiere care se află în derulare, se înșeală (părerea mea). 
Și până la urmă nu era o problemă faptul că a tăiat din bani, pentru că întotdeauna am înțeles când nu se poate executa întregul buget, dar când ești asigurat că situația va rămâne așa cum era și vezi că ești indus în eroare, ce să mai crezi? Sunt în Dâmbovița de 20 de ani și am discutat cu mulți primari și președinți ai C.J.D., dar niciodată, absolut niciodată nu am fost mințit. Dacă Dumnezeu îmi va da sănătate, probabil, voi discuta cu mulți alți președinți de acum înainte.  Vă reamintesc tuturor ce am scris de curând și văd cât este de actual: DESPRE AROGANȚA ȘI SMERENIA UNOR LIDERI
Spectacolul acestor zile ne-a oferit experiența cunoașterii, probabil pedagogice, a aroganței și a atotștiinței unor lideri ce par a cunoaște totul.”, tuna, pe Facebook, vicarul eparhial Ionuţ Ghibanu.

sursa – Cronica de Găeşti

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial