16 aprilie 2024
S-a modificat Codul Muncii. Ce noi avantaje au angajaţii

S-a modificat Codul Muncii. Ce noi avantaje au angajaţii

Comunicat de presă, privind modificările aduse Codului Muncii prin

Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.117/2021

La începutul acestei săptămâni, Codul Muncii a suferit unele modificări, aduse în beneficiul angajaților, în domenii prioritare pentru Inspecția Muncii și pentru inspectoratele teritoriale de muncă, cum ar fi munca subdeclarată, plata cu întârziere a drepturilor salariale, și termenul de compensare a muncii suplimentare prin zile libere plătite.

Practica muncii subdeclarate, sau „la gri” constă atât în disimularea unui contract individual de muncă cu normă întreagă într-un contract de muncă cu timp parțial, dar și în acordarea, de către angajator, a salariului ”în mână”, sau „în plic”, suma fiscalizată fiind mai mică decât cea primită efectiv de către salariat, faptă care reprezintă evaziune fiscală și afectează salariatul, a cărui contribuție socială este mai mică decât cea reală, ceea ce are efecte pe termen lung, în perspectiva pensiei. ”În sensul prezentei legi, muncă subdeclarată reprezintă acordarea unui salariu net mai mare decât cel constituit și evidențiat în statele de plată a salariilor și în declarația lunară privind obligațiile de plată a contribuțiilor sociale, impozitului pe venit și evidența nominală a persoanelor asigurate, transmisă autorităților fiscale.

Pentru a limita acest fenomen s-a decis reglementarea sub aspect legislativ a acestui concept și sancționarea practicării sale, în scopul de a-l descuraja. Prin actul normativ adoptat, săptămâna aceasta, a fost redefinită munca nedeclarată prin primirea la muncă a unui salariat cu depășirea duratei timpului de muncă (și nu ”în afara programului de lucru”) stabilită în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial. Primirea la muncă a unuia sau a mai multor salariaţi cu depășirea duratei timpului de muncă stabilită, în cadrul contractelor individuale de muncă cu timp parțial va fi sancționată cu amendă de 10.000 lei pentru fiecare persoană idetificată lucrând astfel, fără a se depăși valoarea cumulată de 200.000 lei.

Totodată, pe fondul situației socio-economice dificile generată de pandemie, s-a impus crearea unei reglementări de natură a asigura protecția socială a salariaților, privind depășirea termenului stabilit în contractul individual de muncă pentru plata salariului. Astfel, angajatorii care întârzie cu mai mult de o lună plata salariilor angajaților vor fi amendați cu sume între 5.000 și 10.000 de lei pentru fiecare persoană.

În plus, textul legii reglementează, în cadrul lanţurilor de subcontractare, răspunderea contractantului, pentru drepturile salariale nete restante datorate salariaților de către subcontractant.

De asemenea, a fost adoptată prevederea ca termenul de compensare a muncii suplimentare prin zile libere plătite să fie extins de la 60 de zile la 90 de zile, “a evita blocarea desfășurării raporturilor de muncă a agenților economici și asigurarea desfășurării activității acestora în bune condiții”. Dacă nu poate oferi ore libere, angajatorul este obligat să îi remunereze munca suplimentară salariatului, prin adăugarea unui spor la salariu, care nu poate fi mai mic de 75%.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial