27 aprilie 2024
S-a dat atacul pe Platoul Ciobanilor! Ce au găsit jandarmii la Ocniţa!

S-a dat atacul pe Platoul Ciobanilor! Ce au găsit jandarmii la Ocniţa!

4Cinci persoane, care tăiau fără drept arbori de pe raza localității Ocnița, au fost depistate de către jandarmi.

Jandarmii dâmbovițeni aflați în misiune pe raza comunei Ocnița au depistat în zona Rișca, punctul Platoul Ciobanilor din localitate, mai multe persoane în timp ce tăiau fără drept arbori.

Jandarmii au intervenit pentru stoparea activității acestora, iar în urma verificărilor efectuate s-a constatat că cei 5 bărbați cu vârsta cuprinsă între 30 şi 50 de ani, au tăiat ilegal din fondul forestier mai mulți arbori din specia stejar, folosind două drujbe și un topor. Ulterior, au încărcat o parte din materialul lemnos într-o autobasculantă cu ajutorul unui buldoexcavator.

Totodată, în urma discuțiilor purtate cu reprezentantul Ocolului Silvic Târgoviște, a reieșit faptul că aceştia nu dețineau autorizație legală pentru tăiere de arbori.

Jandarmii au întocmit celor în cauză actele de sesizare, în ceea ce priveşte tăierea fără drept de arbori din fondul forestier”, acestea fiind înaintate spre competentă soluţionare organelor abilitate.

Materialul lemnos a fost lăsat în custodia organelor silvice pentru stabilirea regimului juridic al acestuia.

COMPARTIMENTUL INFORMARE, RELAŢII PUBLICE ŞI CU PUBLICUL

AL IJJ DÂMBOVIŢA

 

 

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial