Anchetă internă la poliţia din oraşul Titu, după dezvăluirile făcute de rudele femeii ucise de iubitul său, plutonier în armată, şi de fosta soţie a militarului.
Ambele femei ar fi sunat în repetate rânduri la poliţie şi ar fi cerut ajutor, însă agenţii ar fi încercat doar să calmeze spiritele.
Jandarmii susţin însă că vara trecută, în timp ce patrulau prin localitate, au auzit ţipetele unei femei dintr-un apartament, iar apoi l-au prins pe Florin Oprea care fugea pe stradă. Bărbatul s-a ales doar cu o amendă.
Rudele tinerei ucise spun că nu s-ar fi ajuns la tragedie dacă poliţiştii ar fi luat măsuri măsuri împotriva militarului agresiv încă din vara anului trecut, când femeia a fost bătută îngrozitor. Agenţii s-au mulţumit doar să aplaneze conflictul.
Daniel Ghica, verişorul tinerei ucise: „A avut neamuri sus-puse şi îl ţinea aşa şi-a făcut de cap el! Logic, l-a acoperit! Câte s-au întâmplat şi nu i-a făcut nimeni, nimic!”
Vecin: „O bătea mereu.”
Reporter: „Nu s-au luat măsuri împotriva lui?”
Vecin: „ De ce? Păi dacă era subofiţer în cadrul armatei, cine ştie ce relaţii avea el.”
Imediat după loviturile violente, femeia a rămas în apartament ţipând, iar agresorul a fugit. O patrulă de jandarmi se afla chiar atunci lângă bloc şi l-a prins pe bărbat. În scurt timp la faţa locului a venit şi un echipaj de poliţie, care l-a dus pe militarul Florin Oprea la secţie.
Jandarmii confirmă că în luna august a anului trecut au avut de-a face cu Florin Oprea. Patrula a auzit ţipete de ajutor dintr-un apartament şi a observat apoi un bărbat care încerca să fugă. Când jandarmii l-au oprit şi au vrut să-l legitimeze, individul a făcut un scandal monstru.
Răducu Voicu, unchiul tinerei ucise: „ I-a spus: „hai, că e beat acum, îl mai ţinem noi”. Ia-o şi tu, du-te acasă, că îl mai ţinem noi, să nu te prindă din urmă.”
Reporter: „Poliţiştii ce au zis?”
Răducu Voicu: „Spun şi eu ce mi-a zis fata, să nu mai facă din aia, că se împacă mâine. Omul ăsta se lauda mult, că nu are ce să îi facă lui nimeni.”
Ciprian Vătățeșelu, purtător de cuvânt Jandarmeria Dâmboviţa: „I s-a întocmit un proces verbal, în care s-a stabilit concurs de contravenţii, pentru săvârșirea faptelor de provocare de scandal, refuz de legitimare, adresare de injurii, amendă de 500 de lei.”
Politistii din Titu trebuie să le explice superiorilor din ce cauză scandalul din vara anului trecut nu apare înregistrat în documentele lor, ci numai în actele jandarmeriei. Deşi suspectul a fost adus la acea vreme în sediul poliţiei
Controlul intern se va finaliza în cel mult cinci zile, spun oficialii IPJ Dâmboviţa. Din spusele martorilor, plutonierul Florin Oprea obişnuia să consume alcool şi avea schimbări bruşte şi radicale de dispoziţie şi comportament. Se pare că era sub influenţa alcoolului şi marţi, când şi-a înjunghiat fostă iubită.
Totuşi, el nu a făcut scandal în salonul de înfrumuseţare unde a avut loc crima, ci a acţionat cu sânge rece. După un schimb scurt de replici, în care militarul i-a demonstrat că a găsit-o, probabil aşa cum ameninţase, a scos cuţitul. Medicii legişti au găsit pe trupul victimei mai multe plăgi, deşi bărbatul susţine că nu voia să o omoare.
Deşi în apărarea lui au apărut voci care susţin că era tulburat în urma unei misiuni în Afganistan, care a avut loc în 2012, agresiunile despre care vorbeşte fosta lui soţie au avut loc înainte ca el să participe la război.