lun. dec. 23rd, 2024

tutu-pro-roCOMUNICAT DE PRESĂ

Înțelegem că frustrarea poate conduce uneori la comportamente lipsite de o anumită decență și corectitudine, însă afirmațiile repetate ale senatorului Adrian Țuțuianu, cu privire la activitatea Consiliului Județean Dâmbovița, depășesc orice urmă de adevăr, fiind o puternică dovadă de crasă manipulare la adresa tuturor dâmbovițenilor datorată, probabil, condiției umile de prim-secretar de comitet județean de partid pe care domnul senator nu a reușit, încă, să o depășească. Astfel, putem considera că, prin prisma reminiscențelor acelor vremuri, senatorul Adrian Țuțuianu nu poate înțelege că reprezentanții administrației publice județene actuale nu pot acționa decât în limitele legii și nu pot interfera cu prerogativele altor funcții publice.

Față de întreg acest efort al afirmațiilor mincinoase pe care domnul senator le promovează în ultima perioadă în spațiul public, cu scopul de a dezinforma cetățenii județului Dâmbovița doar în scopuri personale, se impun următoarele precizări:

  1. Consiliul Județean Dâmbovița nu este responsabil pentru proiecte naționale, gestionate de entități ale administrației publice centrale, așa cum este cazul drumurilor naționale sau al celorlalte proiecte pe care senatorul Adrian Țuțuianu le impută Consiliului Județean Dâmbovița;

  2. Actuala conducere a Consiliului Județean Dâmbovița a inițiat, în permanență, demersuri pentru ca toate proiectele Consiliului Județean Dâmbovița să fie implementate cu succes, dovezi în acest sens fiind atât deblocarea unor proiecte abandonate de fosta administrație, cât și inițierea unor investiții noi;

  3. alexandru-opreaTotala lipsă de acuratețe a unor informații prezentate de senatorul Adrian Țuțuianu cu privire la anumite întârzieri existente în derularea proiectelor Consiliului Județean Dâmbovița denotă, încă o dată, nu doar o lipsă de informare, ci și o frustrare menită doar să facă rău, în mod gratuit, județului Dâmbovița.

Pentru o corectă informare a opiniei publice, toate detaliile privind gestionarea și stadiile reale ale proiectelor de investiții, derulate la nivelul Consiliului Județean Dâmbovița, vor fi prezentate opiniei publice, într-o conferință de presă ce va avea loc la sfârșitul acestei săptămâni.

Față de cele prezentate, nu putem decât să ne arătăm regretul pentru atitudinea senatorului Adrian Țuțuianu, care nu este decât un exemplu a ceea ce înseamnă uzurpare de funcție, datorată faptului că dumnealui nu a înțeles că trăim într-o societate democratică, în care un prim-secretar de comitet județean de partid nu poate coordona proiectele administrației județene după propriiledorințe.

Conducerea Consiliului Județean Dâmbovița