3 mai 2024
Râncaciov: Ce a păţit un căruţaş după ce a întrecut limita cu alcoolul

Râncaciov: Ce a păţit un căruţaş după ce a întrecut limita cu alcoolul

Un căruţaş a fost rănit şi a ajuns la spital după ce a căzut din atelaj, la Râncaciov.

Bărbatul în vârstă de 48 de ani ar fi consumat în exces alcool, spun agenţii care l-au testat cu aparatul etilotest.

Acesta a fost testat, iar aparatul a indicat că avea o alcoolemie de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

“Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Târgoviște au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în localitatea Râncaciov.

Din primele cercetări efectuate de polițiști, s-a stabilit că un bărbat, de 48 de ani, din comuna Dragomirești, în timp ce ar fi condus un vehicul cu tracțiune animală, pe raza localității Râncaciov, pe drumul județean 702 B, s-ar fi dezechilibrat și ar fi căzut din acesta.

În urma evenimentului, bărbatul a fost rănit, fiind transportat la spital pentru investigații medicale.

Conducătorului vehiculului a fost testat cu aparatul etilotest, fiind indicat un rezultat cu o valoare de 1,20 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, fiind efectuate cercetări”, a precizat Poliţia Dâmboviţa.

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial