3 mai 2024

PSD Târgovişte NU a votat bugetul primăriei! “La reparaţii străzi avem un buget cu vreo 7 miliarde mai mic decât bugetul teatrului!”

www.mariusbuga.ro_images_clm„Grupul de consilieri locali ai PSD nu va vota bugetul în forma în care a fost prezentat. Este un buget dezechilibrat, un buget care nu ţine cont de necesităţile reale ale municipiului Târgovişte.

O să dau cu titlu de exemplu câteva capitole bugetare şi o să încep prin a spune că la nivelul Teatrului Municipal se preconizează o alocare de aproximativ 60 de miliarde lei vechi şi 72 de miliarde lei vechi la nivelul Clubului Sportiv Municipal.

Se doreşte accesarea unui credit de 210 miliarde lei pentru cofinanţarea pe proiectul care vizează Centrul de Nataţie. Nu am nimic cu teatrul, nu vreau să fim înţeleşi greşit, dar Târgoviştea, în momentul de faţă, are câteva necesităţi stringente.

La reparaţii străzi avem un buget cu vreo 7 miliarde mai mic decât bugetul teatrului, în condiţiile în care avem numeroase probleme în municipiul Târgovişte din acest punct de vedere.

Eu sper ca în două-trei zile să convoace o şedinţă, să ne aşezăm la masă şi să avem un buget echilibrat pentru municipiul Târgovişte. Acum pe mine nu m-a întrebat nimeni nimic”, a declarat viceprimarul Cristian Stan, liderul grupului de consilieri PSD din cadrul CLM Târgovişte.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial