28 aprilie 2024

PSD Târgoviște le-a pus gând rău leneșilor din partid!

cstan„Am avut o şedinţă de analiză a activităţii la nivelul Organizaţiei Municipale PSD Târgovişte, s-a discutat şi de strategia pentru alegerile parlamentare, criterii şi aşa mai departe. Am discutat şi am analizat rezultatele pe care Organizaţia le-a avut la alegerile locale, coroborat cu rezultatele avute de Organizaţie la alegerile anterioare până la nivelul anului 2007.

Am stabilit anumite lucruri, urmează ca peste două săptămâni să ne întâlnim în cadrul Organizaţiei pentru a lua măsurile care se impun, pentru că eu cred că de data aceasta va trebui să punem piciorul în prag şi să luăm măsuri organizatorice destul de radicale. Unii din colegii noştri s-au implicat mai puţin în campania electorală pentru alegerile locale şi nu vrem să se mai întâmple acest lucru, iar la alegerile parlamentare să avem un rezultat mai bun.

Vreau să-i asigur pe toţi colegii mei care candidează la alegerile parlamentare de angajamentul şi de sprijinul total al Organizaţiei Municipale în vederea obţinerii unui rezultat cât mai bun. Suntem conştienţi de importanţa pe care câştigarea alegerilor parlamentare o are în algoritmul relaţiei administraţie publică centrală – administraţie publică locală, practic am văzut care este situaţia atunci când o ţară nu are un Guvern. Organizaţia va decide ce măsuri vom lua, se poate ajunge până la excluderi…

Este vorba de colegi cu funcţii, de colegi care au beneficiat de sprijinul Organizaţiei pentru a ocupa anumite funcţii şi atunci cred că este normal să stabilim şi nişte sancţiuni pentru că unii au muncit, alţii nu au muncit. Nu mi se pare normal ca o persoană să fie vicepreşedinte de partid, dar să nu-l fi văzut la alegerile locale pe la sediu.

Discutăm de funcţii pe care le au în partid, pentru că a fost o campanie grea, o campanie care a necesitat resurse materiale şi resurse umane destul de mari, am fost implicat direct, ca şi candidat, şi am văzut care sunt toate problemele care au apărut, ce a mers bine, ce a mers mai puţin bine şi cred că în perspectiva alegerilor parlamentare va trebui să luăm măsurile care se impun.

Bineînţeles că am făcut şi o analiză pe secţiile de votare, vom merge şi în zonele unde nu am obţinut rezultate bune…”, a declarat preşedintele PSD Târgovişte, Cristian Stan.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial