2 mai 2024

PSD acuză – La Ulmi, viceprimarul, ales ilegal

atutu„A avut loc o şedinţă ordinară la Consiliul Local Ulmi, convocată de primar, la care au participat 7 consilieri, într-un final au rămas 5 consilieri în sală şi cu 5 consilieri s-a votat un viceprimar din partea aceluiaşi partid. Evident că hotărârea este nelegală, pentru că trebuie să ai jumătate plus unu din numărul consilierilor în funcţie, iar astăzi sunt 11 consilieri în funcţie şi deci era necesar să aibă cel puţin votul a 6 dintre aceştia.

Încălcând legea şi aducându-mi aminte de vremea când la Consiliul Judeţean se afla Florin Popescu, cei din Partidul Naţional Liberal au refuzat să valideze trei supleanţi ai Partidului Social Democrat, care înlocuiesc pe trei dintre cei care au demisionat din Consiliul Local din motive care ţin de situaţia lor personală, mă refer la Florina Mureşan, care lucrează la Compania de Apă şi a renunţat la mandatul de consilier local din motive care ţin de incompatibilitate, la Vărzaru Nicolae, fostul primar, care lucrează la Camera Agricolă şi se află în poziţie de funcţionar public şi este incompatibil cu funcţia de consilier local, iar în locul unui ales de la Partidul Mişcarea Populară urma să fie validat un altul, celălalt fiind exclus.

De asemenea, a fost exclus din partid domnul Predescu, care a candidat pe listele PSD, şi trebuia validat înlocuitorul lui. Deci sunt practic 4 consilieri din 15 care nu sunt validaţi. Pentru situaţia aceasta, pe care noi o anticipam, vom face următoarele lucruri: vom sesiza prefectul pentru a exercita controlul de legalitate pe hotărârile adoptate la şedinţa din 24 august 2016 şi vom cere să introducă acţiune în anulare.

Dacă nu o va introduce Prefectura, o să facem noi acest lucru, dar eu nu cred că prefectul va tolera o încălcare grosolană a legii şi nici refuzul de a valida pe cei care sunt îndreptăţiţi legal să ocupe funcţia de consilier local. În al doilea, rând vom face o plângere pentru abuz în serviciu împotriva primarului comunei Ulmi şi a celor 5 consilieri din Partidul Naţional Liberal.

Pentru primar abuzul este limpede, refuzul de a pune pe ordinea de zi validarea legală a 4 consilieri şi de aici denaturarea completă a majorităţii din Consiliul Local şi adoptarea unor hotărâri nelegale. Toate la un loc conturează foarte clar abuzul în serviciu. Pentru consilierii locali avem de-a face din punct de vedere civil cu exerciţiul abuziv al unui drept, iar din punct de vedere penal cu un abuz în serviciu.

Nimeni nu poate să ia dreptul unei persoane de a fi reprezentantul unui partid în Consiliul Local, atâta timp cât au fost respectate dispoziţiile legale şi nu s-a constatat existenţa vreunei fraude la alegeri. Vă precizez că ceea ce am spus noi în campania electorală se va contura în următoarea perioadă. În comuna Ulmi se instaurează încet, încet dictatura unei minorităţi foarte gălăgioase, cu personaje din lumea interlopă, care nu au nicio legătură cu interesul public. Cred că până facem noi plângerile, Parchetul şi Poliţia trebuie să se autosesizeze pe aceste subiecte”, a declarat preşedintele PSD Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial