„S-au deschis ghidurile de finanţare şi pe Axa 5.1- 5.2 în ce priveşte patrimoniul. Am avut discuţii cu toţi cei implicaţi din CJD în aceste proiecte. Aşteptăm să se deschidă sesiunea de depunere. Se publică ghidurile, iar în 30 de zile de la publicarea acestora, se va deschide sesiunea în format electronic.
Am şi trimis oameni la specializare pe acest subiect. Deci, suntem pregătiţi cu proiectul privind «conservarea, restaurarea şi valorificarea clădirii Şcolii de Cavalerie», în vederea consolidării identităţii culturale a judeţului Dâmboviţa. Cel de-al doilea proiect, pe monumente istorice, se referă la «impulsionarea dezvoltării judeţului Dâmboviţa şi păstrarea identităţii culturale a fostei capitale a ţării Româneşti prin conservarea, protejarea, dezvoltarea şi valorificarea Ansamblului Monumental Curtea Domnească din Târgovişte».
Cu privire la acest proiect, avem de luat o decizie dacă vom construi două proiecte de câte cinci milioane de euro, pentru că avem pe ce să scriem chiar două proiecte.
Avem o dificultate din perspectiva sumei alocate pe regiune (50 milioane de euro), pentru că încap maximum 10 proiecte şi nu suntem doar noi singurii… la masă.
Pe Axa prioritară 6 – Stimularea mobilităţii regionale prin conectarea nodurilor secundare şi terţiare la infrastructura TEN T – am pregătit, sunt practic finalizate, proiectul şi cererea de finanţare a proiectului de modernizare a drumurilor judeţene 720-720B- 711-101B, limită judeţ Prahova – Moreni, Gura Ocniţei – Răzvad – Ulmi – Târgovişte – Comişani – Bucşani – Băleni – Dobra – Finta – Bilciureşti – Cojasca – Corneşti – Butimanu – Niculeşti – limită judeţ Ilfov.
Din datele pe care le avem, va fi primul proiect care va putea fi depus pentru că e şi primul ghid care a fost publicat. Pentru infrastructura de sănătate avem două proiecte pregătite pe Axa 8 – Infrastructură de sănătate şi infrastructură socială – şi anume reabilitarea de la Gura Ocniţei (la Spitalul Judeţean), în ambulatoriul de specialitate (conex cu proiectul anterior de la secţiile de recuperare neuromotorii) şi reabilitarea, respectiv modernizarea fostei cantine din Complexul de Servicii Sociale Găeşti.
Deci, la Găeşti sunt două proiecte, cantina, pe axa 8, iar celălalt proiect pe axa 3”, a declarat preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu.