5 mai 2024

Profit penal! Mulţi patroni dâmboviţeni se joacă de-a şoarecele şi pisica cu Poliţia!

Nr. 77 din 10 octombrie 2011 BULETIN DE PRESĂ În acest sfârşit de săptămână, poliţiştii dâmboviţeni au acţionat în sistem integrat pe raza întregului judeţ pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică şi diminuarea fenomenului infracţional, aplicând 177 de sancţiuni contravenţionale Lucrători de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Târgovişte, Poliţiei Municipiului Moreni, Poliţiei Oraşelor Găeşti şi Răcari au desfăşurat în perioada 8-9 octombrie mai multe acţiuni preventiv-reactive în sistem integrat, pentru asigurarea unui climat de siguranţă civică şi diminuarea fenomenului infracţional. Astfel, în colaborare cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Dâmboviţa, ai Poliţiei Locale, specialişti din cadrul Gărzii Financiare şi I.T.M. Dâmboviţa, poliţiştii au efectuat controale la mai multe societăţi comerciale, organizând totodată un număr de 20 de filtre. Cu ocazia acţiunilor, au fost aplicate 177 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 70656 lei, fiind reţinute 7 permise de conducere şi retrase un număr de 4 certificate de înmatriculare. Totodată, au fost confiscate bunuri în valoare de 1840 lei. • În urma unui control efectuat la o societate comercială, poliţiştii au constatat mai multe nereguli În urma unui control la o societate comercială cu punct de lucru pe raza comunei Tărtăşeşti, poliţiştii au constatat că în perioada iulie 2010-octombrie 2011, nu au fost înregistrate în evidenţa contabilă venituri rezultate din comercializarea mărfurilor, în special a produselor de panificaţie, prejudiciul adus statului fiind estimat la suma de 6000 lei. Pe numele administratorului, I.C., de 46 de ani, din Bucureşti, poliţiştii au întocmit dosar penal pentru evaziune fiscală. • La un control efectuat la un bar din localitatea Crevedia, au fost identificate mai multe pachete de ţigarete, fără documente legale de provenienţă Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării cantitatea de 83 de pachete de ţigarete, identificate în incinta unei societăţi comerciale din comuna Crevedia, unde erau expuse spre comercializare, fără a fi deţinute documente legale de provenienţă. Administratorul societăţii P.N., din oraşul Buftea a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 1000 de lei, fiind confiscată întreaga cantitate de ţigarete. • Administratorul unei societăţi comerciale din comuna Şotânga desfăşura activităţi în cadrul unităţii cu persoane cărora nu li s-a încheiat contract individual de muncă Poliţiştii l-au depistat pe numitul S.A., de 22 de ani, din localitatea Şotânga, administrator al unei societăţi comerciale cu sediul în aceeaşi localitate, în timp ce desfăşura activităţi în cadrul unităţii, cu 5 persoane, pe numele cărora nu au fost încheiate contracte individuale de muncă. Pe numele administratorului societăţii, poliţiştii au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 264 alin. 3 din Legea 54/2003 modif. (Codul Muncii). • S-a ales cu dosar penal după ce a difuzat muzică în scop ambiental, fără a deţine licenţă În urma unui control la o discotecă din localitatea Nucet, poliţiştii l-au depistat pe C.M., de 52 de ani, din localitate, administrator al societăţii comerciale, în timp ce difuza muzică în scop ambiental, fără a deţine licenţele prevăzute de lege. Pe numele bărbatului s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârşirii infracţiunii prev. şi ped. de art. 142 din Legea 8/1996.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial