“Am mers din nou pe șantierul de reconstrucție a stadionului “Eugen Popescu”! Ca și stadiu de execuție, la tribuna nouă, a fost turnată integral placa de la etaj, fiind realizate și scările de acces către etaj. În același timp, se lucrează și la casa liftului. Totodată au fost date în lucru și gradenele aferente tribunei noi, iar acum se lucrează la compartimentări. La tribuna veche, se lucrează la tencuielile interioare, la acoperișul construcției destinate mass-media, dar și la rețele. Au fost deja puse geamurile și ușile exterioare. Aici, când vremea ne va permite, vom realiza hidroizolația (care necesită o temperatură constantă de peste 15 grade) și vor fi montate toate scaunele de pe această tribună. În pofida tuturor dificultăților, cu prețuri majorate în cascadă la materialele de construcție sau utilități, continuăm edificarea unei arene fotbalistice foarte moderne, care îndeplinește toate condițiile impuse de regulamentele in vigoare pentru disputarea meciurilor de primă ligă, indiferent de oră sau de anotimp.Pentru a anticipa întrebarea cu privire la momentul redeschiderii stadionului, precizez că, dacă nu se întâmplă nimic deosebit, nu mai avem mai mult de 4-5 luni de lucru și vă asigur că noi suntem primii care ne dorim finalizarea acestei investiții. Cum am implementat zeci și zeci de investiții în Târgoviște, de la școli, parcuri, baze sportive, piețe publice, străzi, transport public, etc, vom oferi Chindiei Târgoviște și suporterilor târgovișteni un stadion de care să fie mândri. Și NU, Chindia NU va retrograda!”,a precizat edilul Daniel Stan.