10 mai 2024

Primarul de la Pucioasa: “Banii promiși de dna Rovana Plumb și dl Adrian Țuțuianu nu au sosit nici până în ziua de astăzi!”

dabadauDomnule Ana, atunci când faceți referiri la subsemnatul, în calitate de primar, vă raportați numai la lucruri care într-un fel sau altul prezintă anumite neajunsuri sau neîmpliniri, la acest moment. Faptul că veniți cu justificări pentru neimplicarea Consiliului Județean până în prezent pe drumurile județene de pe teritoriul Orașului Pucioasa și că o va face pe viitor, numai corespunde pretențiilor dvs. vis a vis de ceea ce vociferați la adresa primarului și Consiliului Local Pucioasa în funcție.
Eu pot să argumentez cu documentații tehnice sau de altă natură ca în exercițiul financiar european 2014-2020 vom demara o serie întreagă de investiții locale, pe ceea ce înseamnă infrastructura drumului (apă, canal, electrica, gaze, iluminat ec.) infrastructura de sănătate, educațională, socială, culturală, turistică etc. Întrebarea este de ce până acum Consiliul Județean nu a modernizat integral sau în parte aceste drumuri județene, având în vedere în principal că putea să o facă din veniturile județului, așa cum a făcut-o în foarte multe alte localități?
Drumul de la Miculești spre Bezdead este făcut zob (inclusiv șanțurile, sau ce să mai zic de trotuare…).
Oamenii trebuie să știe că atât drumurile județene cât și cele naționale sunt în proprietatea județului, respectiv statului și responsabilitatea majoră a organizării și modernizării lor revin TOT ACESTORA, așa cum de altfel ați sesizat acest lucru, dar dați vina pe primar. Sigur, este mai simplu și comod ca alții să fie de vină și nu cei care ar trebui și care vă sunt șefi politici.
Dacă Consiliul Județean Dâmbovița a organizat licitația pentru refacerea și modernizarea DJ 710 A, 712 etc., implicit vă contraziceți în legătură cu faptul că primarul de la Pucioasa nu a refăcut (modernizat) aceste drumuri.
Contractul de asociere este semnat, este adevărat, dar nepus în valoare de Consiliul Județean, care între timp a modificat obligația sa de la 90% finanțare la 50% finanțare. Ceea ce înseamnă că Orașul Pucioasa nu are la îndemână câteva zeci de miliarde lei vechi contribuție proprie și oricum nici nu poate considera o cheltuială eficientă atât timp cât se pot aloca finanțări guvernamentale sau europene cu maxim 10% contribuție locală.
Avem studii de fezabilitate pe mai multe străzi, inclusiv Filatură, dar banii promiși de dna Rovana Plumb și dl Adrian Țuțuianu nu au sosit nici până în ziua de astăzi!
Drumul spre Maluri DC 8 a fost asfaltat pe cca 5 km (până la Cruce) și urmează a fi continuat cu finanțări europene în 2016-2020. Podul de la Maluri asigură trecerea oamenilor peste Tisa în Valea Lungă – importantă pentru proprietarii de fânețe, păduri, livezi de dincolo de pod; în plus, se intenționează realizarea legăturii Pucioasa-Maluri-Valea Lungă, drum finanțat și nerealizat de pe mandatul dlui Simion Mircea.
În legătură cu ceea ce spuneați într-o postare… nu-i duc dorul dlui Florin Popescu, dar nu pot să nu-i apreciez meritele, de altfel menționate de șeful partidului dvs și Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița – dl Țuțuianu – la o emisiune televizată.
Nu mai contează acum, când ați pierdut RUȘINEA, ci contează faptul că nu o mai aveți, așa cum dvs. spuneți – ați pierdut-o! Important este ca, indiferent de orice eveniment, să nu ți-o pierzi, cel puțin în limita bunului simț!”, spune Dănuţ Bădău, primarul oraşului Pucioasa.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial