Primăria Văcăreşti a atras fonduri importante pentru dezvoltarea comunei! Este vorba despre proiecte pe care oamenii le aşteaptă cu nerăbdare, iar cei din administraţia locală au lucrat pentru a le materializa.
Cel mai ambiţios proiect care se va realiza este reţeaua de apă şi canalizare. Fondurile, în valoare de opt milioane de euro, vin prin POIM.
De investiţie se vor bucura oamenii din satele Văcăreşti şi Brăteştii de Jos.
Pentru această lucrare, primăria vine cu o contribuţie de 800 de mii de lei.
Vin veşti bune şi pentru oamenii care locuiesc în satul Bungetu. Prin Programul Anghel Saligny, Primăria Văcăreşti a obţinut două milioane de euro pentru realizarea reţelei de canalizare.
Primăria va contribui şi aici cu 700 de mii de lei.
Iar până la finele anunlui, anunţă primarul Romică Stoica, toată comuna va beneficia de gaze naturale.
“Vreau să le mulţumesc colegilor mei din primărie care au muncit mult pentru ca toate aceste proiecte să devină realitate. De asemenea, vreau să le mulţumesc celor de la Consiliul Judeţean Dâmboviţa, domnului preşedinte Cornel Ştefan, pentru susţinerea pe care am primit-o continuu în dezvoltarea comunei”, a precizat Romică Stoica, primarul comunei Văcăreşti.