5 mai 2024
Primăria Titu: Manifestări speciale, la 165 de ani de la Unirea Principatelor Române IMG_20240124_105132_00_031.insp

Primăria Titu: Manifestări speciale, la 165 de ani de la Unirea Principatelor Române

”165 de ani de la Unirea Principatelor Române.

În urmă cu 165 de ani se înfăptuia Unirea celor doua Principate: Moldova și Țara Românească, sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, în urma căreia s-au pus bazele statului modern roman, prin adoptarea primelor reforme care au consolidat tânărul stat: secularizarea averilor mânăstirești, Legea rurală, Legea Instrucțiunii publice, organizarea justiției, a armatei.

Toate aceste reforme nu s-ar fi realizat, dacă nu ar fi existat o activitate diplomatică intensă pentru acceptarea schimbărilor, aduse Convenției de la Paris, de către Puterile europene.

“Această unire românească n-ar avea nici o valoare dacă nu s-ar sprijini pe însăși conștiința noastră despre necesitatea ei, despre caracterul ei sacru, nezguduit, despre aceea că ea e astăzi, ceea ce nu înțelege o mulțime de lume, o condiție pentru existența însăși a poporului român.”- Nicolae Iorga Cu această ocazie, Biblioteca Orășenească Titu și Casa de Cultură Titu cu sprijinul Primăriei Orașului Titu și Consiliului Local Titu, dar și al partenerilor educaționali, au organizat evenimentul cu tema: „Unire-n cuget și-n simțiri” dedicat împlinirii a 165 de ani de la Unirea Principatelor Române: Moldova și Țara Românească sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza.

Evenimentul s-a desfășurat în Parcul Orășenesc Titu, la statuia domnitorului, unde cu această ocazie a fost susținută Slujba Tedeum de către un sobor de preoți ai parohiilor de pe raza orașului Titu sub coordonarea atentă a preotului protopop Ionel Pațanghel, în prezența reprezentanților administrației publice:doamna profesor Gabriela Chițu -viceprimar al orașului Titu și domnul Marius Sandu- administrator public.

Au urmat alocuțiuni aduse de către doamna profesor Gabriela Chițu-viceprimar al orașului Titu, domnul profesor Nicolae Vlădescu și domnișoara profesor Doina Vișinescu – consilieri în cadrul Consiliului Local Titu , urmate de recitaluri poetice și muzicale. Evenimentului s-au alăturat cadre didactice de la școlile și liceele din oraș, elevi, tineri, cetățeni ai orașului, care au finalizat activitatea cu o prindere în horă.

La mulți ani, România!

🇹🇩La mulți ani, dragi români de pretutindeni!”

sursa: Primăria Titu

fb-share-icon20
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial