TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ADMINISTRATIV

Primăria Târgoviște, în război cu asistații social fără chef de muncă

st-toni„Am prezentat astazi, alaturi de domnul Ciprian Toni Mihai, director al Agentiei Judetene pentru Plati si Inspectie Sociala Dambovita, situatia beneficiarilor de ajutor social din municipiul Targoviste.
Din analiza pe care am facut-o, a rezultat o situatie revoltatoare, in sensul ca din cei aproximativ 300 de beneficiari apti de munca, 260 au prezentat documente medicale potrivit carora nu pot depune efort fizic.
Astfel, desi pare greu de crezut, am constatat ca o multime de beneficiari sufera de tot soiul de tulburari anxioase, depresive, depresive recurente, etc, toate acestea „incompatibile” cu orice efort fizic.
Consider intolerabila o asemenea situatie, motiv pentru care, nu mai tarziu de maine, voi sesiza atat Colegiul Medicilor (din nou), cat si Casa de Asigurari de Sanatate si Directia de Sanatate Publica.
Inteleg ca pot fi situatii in care o anumita persoana are nevoie de sprijin material, insa acesta implica si efectuarea unor ore de munca.
Este incorect fata de cetatenii onesti ai acestui oras, ca anumite persoane sa se sustraga unei activitati, pe care sunt obligati sa o presteze in baza unor dispozitii legale exprese, beneficiind de drepturi banesti absolut nejustificate, chiar daca aceste drepturi nu se suporta din bugetul local.
Desi am redus cu peste 100 de dosare numarul asistatilor sociali, cei care primesc acest ajutor trebuie sa-si indeplineasca obligatiile, nu sa apeleze la tot felul de strategii pentru a nu munci”, a semnalat primarul Cristian Stan.

Distribuie:
fb-share-icon

LEAVE A RESPONSE

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.