20 aprilie 2024
Primăria Moreni le cere funcţionarilor – ,,Performanță. Perfecționare. Promptitudine”,

Primăria Moreni le cere funcţionarilor – ,,Performanță. Perfecționare. Promptitudine”,

rsz_3PERFECȚIONAREA FUNCȚIONARILOR PUBLICI LA MORENI

Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moreni derulează proiectul cu titlul ,,Performanță. Perfecționare. Promptitudine”, Cod SMIS 23569. Proiectul este cofinanţat din  FONDUL SOCIAL EUROPEAN prin Programul Operaţional Dezvoltarea Capacităţii Administrative 2007-2013.

Valoarea totală eligibilă a proiectului (fără TVA) este de 420.655,96 lei, din care: 399.623,16 lei – valoare eligibilă nerambursabilă din Fondul Social European, iar 21.032,80 lei – cofinanţarea eligibilă a beneficiarului.

Obiectivul general al proiectului: Îmbunătăţirea calităţii şi eficienţa serviciilor oferite de către funcţionarii publici cu accent pus pe procesul de descentralizare reflectat la nivelul furnizării de servicii publice.

Scopul proiectului: Creşterea nivelului de perfecţionare şi specializare a funcţionarilor publici din Primăria municipiului Moreni.

La sfârșitul lunii septembrie 2014 s-au finalizat cursurile și seminariile la care funcționarii publici din Primăria municipiului Moreni au participat în cadrul acestui proiect în scopul perfecționării și a aprofundării tematicilor legate de prioritățile Uniunii Europene în domeniul dezvoltării durabile, a egalității de șanse și a mecanismelor de funcționare ale UE. Cursurile și seminariile la care au participat funcționarii publici sunt Curs ECDL (30 persoane), Curs Poliție Locală (20 persoane), Curs Limba engleză (20 persoane), Curs Achiziții publice (20 persoane), Curs Manager proiect (20 persoane), Seminar ,,Implementarea principiilor dezvoltării durabile şi a protecţiei mediului în activitatea administraţiei publice locale”, Seminar ,,Egalitatea de şanse în administraţia publică”, Seminar ,,Europa – promovare, cooperare, unitate”.

          Proiectul vizează creşterea abilităţilor de comprehensiune ale grupurilor ţintă, de relaţionare a funcţionarilor publici cu cetăţeanul, dar şi rezolvarea eficientă a problemelor sau disfuncţionalităţilor care pot apărea în canalul de comunicare Primărie – Cetăţean.

        Prin implementarea acestui proiect se reduce timpul de obţinere a unor documente administrative emise de Primărie, Angajaţii Primăriei vor deţine competenţe sporite, necesare în prestarea unor servicii publice de mai bună calitate, Membrii echipei de proiect vor învăţa din experienţele bune şi cele mai puţin bune ale proiectului.

 

Persoana de contact: Cristina Boje – Manager proiect, tel./fax: 0245.667.265, e-mail: contact@primariamoreni.ro, www.primariamoreni.ro

Notă: Atașat aveți 5 fotografii pentru ilustrarea acestei informări de presă.

Purtător de cuvânt,

Consilier Adrian Stângă

Primăria Municipiului Moreni

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial