“S-au unit în jurul banilor , se ceartă tot doar pe bani .
PNL Dâmbovița anunță public că rupe alianța județeană cu PSD . Motivul nu e legat de gafele de proporții din ultimii ani , nici de dorința de a pune brusc cetățenii pe primul plan . E legat, firește, de bani. Concret, de faptul că primarii liberali n-ar primi de la social-democrați banii „cuveniți”
. Firește, ca-n orice ceartă, ambele părți se acuză acum de incompetență . Curios, asta nu s-a întâmplat cât timp și-au putut împărți nestingheriți „ciolanul” .
Eu unul nu-s tocmai impresionat . Cele două partide gemene și-au mai aruncat de-a lungul anilor vorbe grele, doar pentru a sfârși împreună . Anunțul liberalilor dâmbovițeni n-ar trebui luat prea tare în considerare, cu atât mai mult cu cât PNL și-a încălcat flagrant principiile atunci când s-a întors, în anii precedenți, înspre partidul cu care se jurau că nu vor mai colabora, PSD .
Sper astfel ca electoratul să țină minte acest lucru, în acest an, acolo unde contează: La vot”, a spus deputatul Daniel Blaga, preşedintele USR Dâmboviţa.