25 aprilie 2024
Premiu special pentru Corul Valachia Christiana al Universității Valahia din Târgoviște

Premiu special pentru Corul Valachia Christiana al Universității Valahia din Târgoviște

cor Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit NIFON, Corul Valachia Christiana al Universității Valahia din Târgoviște, sub conducerea domnului Asist. univ. dr. Mihail Vlădăreanu a participat la etapa pe Mitropolia Munteniei şi Dobrogei a Festivalului-concurs național de muzică bisericească Lăudați pe Domnul!, care s-a desfășurat joi, 13 octombrie 2016, la Biserica Sfântul Elefterie din Bucureşti.

Corul a interpretat trei piese corale din repertoriul românesc religios, universal şi folcloric, iar, în urma jurizării, a obținut Premiul Special.

 

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial