Dum. dec. 22nd, 2024

În această săptămână voi înființa o comisie de control care va merge la Primăria Găești, pentru a verifica situația terenurilor din domeniul privat, modul în care au fost vândute, concesionate sau închiriate, dar și situația persoanelor cărora trebuie să li se reconstituie dreptul de proprietate. Am luat această decizie, după ce mai mulți cetățeni, dar și mass media mi-au semnalat faptul că în zona Parcului Central, o firmă a început lucrări ilegale de construcție pe o suprafață de 450 mp. Societatea respectivă a deținut în zonă două clădiri, dar terenul pe care ele erau construite aparținea Consiliului Local. Fără să țină cont de lege, firma respectivă a demolat fără autorizație construcțiile, apoi s-a apucat de investiție tot fără autorizații. Primăria a aplicat două amenzi, în valoare de 1000 și de 2000 de lei. Inspectoratul de Stat în construcții a efectuat un control și a dispus sistarea lucrărilor, dând termene pentru intrarea în legalitate. Prin urmare, pentru că apreciez că autoritățile care au în atribuții astfel de spețe acționează cu duhul blândeții și oferă termene lungi pentru intrarea în legalitate, am să demarez această acțiune fermă la Consiliul Local Găești, urmând să informăm și opinia publică asupra rezultatelor obținute. De asemenea, sper ca cetățenii județului Dâmbovița să continue să semnaleze astfel de situații, pentru că este normal și important ca fiecare dintre noi să respectăm legea. știm cu toții câte avize și autorizații trebuie să obțină un cetățean care-și construiește corect o casă și nu este normal să tolerăm ca unii să se creadă stăpâni pe domeniul public, iar măsurile să fie aplicate cu prea multă indulgență.