Prefectul județului Dâmbovița, Iancu Caracota, a anunțat în cadrul Colegiului Prefectural, că va demara, de săptămâna viitoare, o acțiune de promovare a Programului de Guvernare, dar și de acordare de audiențe pentru cetățeni, în comunitățile locale. Potrivit reprezentantului Guvernului în teritoriu, oamenii din mediul rural sunt privați de informație, nu-și cunosc drepturile, nu știu cui să se adreseze atunci când au probleme sau se încurcă în birocrație. ”Vom merge în fiecare localitate și vom sta de vorbă cu cetățenii, pe care sperăm să putem să-i ajutăm în cât mai multe privințe. Vreau să fie înțeles că acțiunea nu va fi nici pe departe una politică. Probabil că vor fi comentarii răutăcioase, dar eu cred că demersul este unul corect și normal. Întotdeauna am insistat ca instituțiile să fie aproape de cetățean, să-i cunoască problemele și să-l ajute. Am foarte multe semnale că aceste lucruri nu se întâmplă sau, cel puțin, nu la nivelul pe care îl așteptam.”, a precizat Iancu Caracota. Primele acțiuni se vor derula în localitățile Voinești și Cândești. Echipa de lucru a fost constituită prin Ordin al Prefectului și este formată din conducătorii următoarelor instituții: Inspectoratul Județean de Poliție, Casa Județeană de Pensii, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, Agenția Județeană pentru Prestații Sociale, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, Direcția Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, Direcția de Sănătate Publică, Agenția de Plăți și Intervenții pentru Agricultură, Inspectoratul Școlar Județean și Direcția pentru Agricultură. În ședința Colegiului Prefectural au mai prezentat informări Elena Brezeanu – directorul Direcției de Statistică, Claudiu Dumitrescu – directorul Direcției de Sănătate Publică, Sandu Tolea – directorul Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor și reprezentantul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor. Biroul de Presă