Dum. dec. 22nd, 2024
potbiPELERINAJ SOLEMN LA MOAŞTELE SFÂNTULUI VOIEVOD MARTIR CONSTANTIN BRÂNCOVEANU ŞI SFINŢIREA BISERICII DE LA POLOGI ÎN ZIUA DE 9 IUNIE 2014
 
În prezenţa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit NIFON, luni, 9 iunie 2014, la biserica domnească din Potlogi, va avea loc pelerinajul la moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu, ce vor fi aduse, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh DANIEL, în procesiune solemnă, de la Biserica “Sfântul Gheorghe-Nou” din Bucureşti. Cu această ocazie, va fi resfinţită şi biserica Parohiei Potlogi, recent restaurată, ctitorie a Sfântului Voievod Martir.
Acest eveniment duhovnicesc face parte din suita de manifestări dedicate celor trei sute de ani de la jertfa martirică a Sfinţilor Brâncoveni şi reprezintă un prilej de a ne aduce aminte de valoarea extraordinară a credinţei în viaţa înaintaşilor noştri şi a noastră, de ataşamentul faţă de Ortodoxia strămoşească şi de aportul spiritual, cultural, diplomatic, artistic şi comunitar, deosebit al Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu în istoria noastră naţională.
Invităm credincioşii să participe în număr cât mai mare la acest eveniment duhovnicesc, la biserica din Potlogi, începând cu ora 8,00.
BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI