17 mai 2024

Polițiștii s-au mobilizat pentru sărbătoarea Răvășitul oilor, la Runcu!

ravasRăvășitul oilor, în siguranță

În acest sfârșit de săptămână, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Fieni, sprijiniți de efective de la rutieră și de la alte structuri, vor acționa pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale ce pot afecta buna desfășurare a “ Răvășitului oilor” de pe raza localității Runcu.

Polițiștii vor fi în teren și vor acționa și pentru menținerea siguranței traficului rutier și prevenirea ambuteiajelor.

Sfaturi utile pentru evitarea unor situații neplăcute:

•        Parcaţi vehiculele în spaţiile sau parcările special amenajate! Nu lăsați la vedere, in interiorul autoturismului, obiecte de valoare!

•        Aveţi grijă de bunurile pe care le aveţi asupra dumneavoastră, protejați-le și supravegheați-le în permanență !

•        Fiți prudenţi în relaţiile cu persoanele cunoscute întâmplător.

•        Nu acceptați  băutură, ţigări sau alimente de la persoane necunoscute.

•        Nu răspundeți la provocări cu violenţă. Evitați conflictele!

•        Alcoolul în exces vă poate angrena în dispute verbale ce pot avea consecinţe nefaste.

•        Dacă vă însoţesc copiii, nu îi lăsaţi nesupravegheaţi.

•        Cei mici este bine să cunoască numele complet al părinţilor, numărul de telefon, precum şi adresa de domiciliu, deoarece, la astfel de evenimente, riscul de a se rătăci creşte.

În cazul în care sunteţi martori ai unor fapte antisociale sau victime ale unor infracțiuni, nu ezitaţi să vă adresaţi celui mai apropiat poliţist sau să apelaţi gratuit numărul unic de urgenţă 112!

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial