Surpriză a polițiștilor de la prevenire, pentru preșcolarii de la Grădinița nr. 15 din municipiul Târgoviște
În pragul sărbătorilor de iarnă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au realizat o surpriză pentru preșcolarii de la Grădinița nr. 15 din municipiul Târgoviște, aducând mai aproape de copiii magia Crăciunului.
Polițiștii au împărțit daruri, cu sprijinul lui Moș Crăciun, și au ,,îndulcit” ziua copiilor, acestora promiţându-le poliţiştilor că vor alege în viaţă calea educaţiei, cinstei şi onoarei.
Cei mici, pe lângă darurile obținute, au primit și sfaturi adaptate vârstei, din parte polițiștilor, cu privire la deplasările în siguranță pe drumul public, respectarea regulilor în societate și adoptarea unei conduite responsabile și respectuoase în relațiile cu cei din jur.
Activitatea a beneficiat de sprijinul reprezentanților și voluntarilor Organizației “Salvați Copiii” și Corpului Național al Polițiștilor.
Polițiștii s-au despărțit de cei mici cu promisiunea că și anul viitor le vor fi din nou alături.