TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

IPJ

Polițiștii desfășoară activități în vederea depistării unei persoane evadate

La data de 12 august a.c., în jurul orei 19:00, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Moreni au fost sesizați de către un polițist din cadrul Penitenciarului Mărgineni, cu privire la faptul că un bărbat, de 32 ani, din județul Prahova, în calitate de persoană privată de libertate, ar fi evadat.

La momentul evadării, bărbatul era îmbrăcat în tricou gri, pantaloni negri, adidași de culoare neagră și purta o șapcă de culoare neagră.

La acest moment, polițiștii Inspectorarului de Poliție Dâmbovița, împreună cu polițiștii din cadrul Penitenciarului Mărgineni, dar și cu sprijinul structurilor specializate în astfel de situații desfășoară activități de căutare și depistare a persoanei evadate.În cauză, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evadare.

Persoanele care dețin informații utile cu privire la depistarea bărbatului sunt rugate să anunțe de urgență cea mai apropiată unitate de poliție sau să sune la numărul de urgență 112.

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.