joi. dec. 26th, 2024

Acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație produse pe fondul nerespectării regimului legal de viteză

Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, împreună cu efective de la formațiunile de profil din orașele Pucioasa, Titu și Răcari, au organizat o acțiune pe linia prevenirii accidentelor de circulație produse pe fondul vitezei excesive.

În cele patru ore, polițiștii au acționat pe drumul național 71, pe segmentul cuprins Moroeni-Târgoviște-Bâldana, iar, pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice, au aplicat 49 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 25.100 de lei.

Din totalul acestora, 35 de sancțiuni au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 8 pentru neportul centurii de siguranță.

De asemenea, polițiștii au reținut 4 permise de conducere, toate pentru depășirea cu peste 50 de km/h a limitei legale de viteză.

sursa: IPJ Dâmboviţa