lun. dec. 23rd, 2024

Acțiune stradală de informare a cetățenilor din Târgoviște

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară și cei de la Compartimentul de Analiză și Prevenire a Criminalității au fost prezenți în zonele intens circulate de cetățenii din Târgoviște (mall, parcuri, supermarketuri).

Astfel, în cadrul unei activități stradale de informare, polițiștii au discutat cu cetățenii despre principalele măsuri pe care trebuie să le adopte pe perioada vacanței de vară pentru a ține hoții departe, despre consecințele negative ale consumului de substanțe interzise și modalitățile prin care tinerii pot fi sprijiniți. 

În atenția polițiștilor s-au aflat în special părinții, bunicii și reprezentanții legali ai copiilor, aceștia fiind sfătuiți  și despre pașii pe care trebuie să îi urmeze în cazul în care constată că un minor a plecat voluntar de la domiciliu.

Polițiștii i-au încurajat pe aceștia să sesizeze imediat atunci când constată lipsa copilului, să fie atenți la cercurile de prieteni, la comportamentul acestora și la schimbările care apar, în special în rândul adolescenților.

Printre obiectivele polițiștilor s-a aflat și conștientizarea acestui fenomen, pe lângă cel al efectelor negative ale consumului de substanțe cu efect psihoactiv, subliniind faptul că este necesar să existe o bună colaborare între cetățeni și instituțiile cu atribuții în acest domeniu, pentru prevenirea acestor fapte. 

Activitățile desfășurate sunt circumscrise campaniei „Plecatul de acasă nu e o soluție”.