ȘTIREDE PRESĂ
Polițiștii dâmbovițeni sunt 24 din 24 în slujba cetățenilor
La data de 3 aprilie a.c., peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița, alături de efective de la celelalte instituții cu atribuții în domeniu, au continuat activitățile circumscrise ordinii și siguranței publice.
Astfel, pe parcursul zilei de ieri, polițiștii dâmbovițeni au intervenit în sprijinul cetățenilor pentru gestionarea a 30 de evenimente, dintre care 19 au fost sesizate prin Sistemul Unic pentru Apeluri de Urgență.
Pentru încălcarea normelor legale, polițiștii au aplicat 285 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 72.530 de lei.
În cadrul acțiunilor desfășurate pe tronsoanele de drum din județ, în scopul prevenirii accidentelor şi ambuteiajelor rutiere, combaterii vitezei excesive și consumului de substanțe psihoactive sau alcool, polițiștii au acționat cu 7 aparate de supraveghere a traficului rutier și măsurare a vitezei de deplasare.
Pentru nerespectarea regulilor de circulație, au fost reținute 11 permise de conducere, 3 dintre acestea fiind pentru viteză excesivă și 2 pentru consumul de alcool, fiind retrase 11 certificate de înmatriculare.
Și pe parcursul acestei zile, polițiștii dâmbovițeni vor continua activitățile circumscrise ordinii și siguranței publice.