Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au continuat acțiunile care au avut ca scop creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, combaterea faptelor de natură penală și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică.
Misiunile desfășurate de polițiști au vizat, pe lângă asigurarea climatului de ordine si liniște publică, creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice prin depistarea și sancționarea conducătorilor de autovehicule care se urcă la volan sub influența alcoolului sau a drogurilor.
Astfel, au fost organizate 8 filtre, fiind controlate175 de autovehicule, legitimate 258 de persoane și testați 59 de conducători auto.
Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 173 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 40.550 de lei.
Din totalul sancțiunilor, 154 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație de către participanții la trafic, conform O.U.G 195/2002, iar 26 de sancțiuni pentru încălcarea prevederilor Legii nr. 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.
Ca măsura complementară, poliţiştii au reținut 9 permise de conducere (3 pentru viteză excesivă) și au retras 10 certificate de înmatriculare.
Acțiunile pentru siguranța cetățenilor continuă, polițiștii fiind la datorie.
sursa: Poliţia Dâmboviţa