28 aprilie 2024

Poliţia Dâmboviţa – La Titu, infracţiuni de lovire sau alte violențe, încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice!

btit4Poliţiştii efectuează cercetări în urma unui scandal petrecut pe raza orașului Titu

În noaptea de 19/20 iulie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Orașului Titu au fost sesizaţi că pe raza localităţii a avut loc un conflict spontan.

În scurt timp, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului constatând că între două grupuri de persoane ar fi avut loc o altercaţie pe fondul unor discuţii în contradictoriu.

În urma altercaţiei, un bărbat de 29 de ani a fost transportat la un spital din București pentru investigații medicale, urmând ca în cursul acestei zile să fie externat.

De asemenea, 4 bărbați cu vârste cuprinse între 33 și 61 de ani au fost conduşi la sediul Poliţiei Orașului Titu pentru audieri şi dispunerea măsurilor legale.

În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de lovire sau alte violențe, încăierare și tulburarea ordinii și liniștii publice.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial