28 aprilie 2024
Poliţiştii dâmboviţeni NU IARTĂ pietonii haotici!

Poliţiştii dâmboviţeni NU IARTĂ pietonii haotici!

454 de pietoni au fost sancţionaţi în urma unei acţiuni organizate de poliţiştii rutieri în perioada 07-13 mai 2013

În perioada 07-13 mai 2013, în cadrul unei acţiuni desfăşurate pe raza întregului judeţ, poliţiştii rutieri au aplicat 454 de sancţiuni contravenţionale pietonilor care nu au respectat regulile de circulaţie.

Totodată, 38 de conducători auto au rămas fără permise de conducere, ca urmare a nerespectării obligaţiei de a acorda prioritate de trecere pietonilor.

Vă reamintim că în perioada 07-19 mai 2013, poliţiştii rutieri din cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Dâmboviţa vor acţiona pe raza întregului judeţ pentru reducerea numărului de accidente rutiere produse pe fondul nerespectării regulilor de circulaţie de către pietoni şi neacordarea priorităţii de trecere pietonilor.

Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele administratorului unei discoteci pentru neîndeplinirea obligaţiei de a asigura cu personal paza unităţii

Poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Titu au desfăşurat o acţiune pe linia respectării prevederilor Legii 61/1991 de către administrorii de discoteci, ocazie cu care au constatat că la o unitate de pe raza oraşului Titu nu exista nicio persoană care să asigure paza.

Totodată, administratorul societăţii nu a putut prezenta documentele societăţii sau licenţele pentru difuzarea muzicii.

Pe numele administratorului poliţiştii au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii prev. şi ped. de art. 2 pct. 3 din legea 61/1991, cercetările fiind continuate şi sub aspectul unor eventuale infracţiuni privind protecţia drepturilor de autor.

Poliţiştii dâmboviţeni au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare de 7690 de lei, în urma unei acţiuni pe linia prevenirii şi combaterii infracţiunilor judiciare stradale

Poliţiştii dâmboviţeni au acţionat în intervalul orar 20:00-04:00, pe linia prevenirii infracţiunilor judiciare stradale, a furturilor din autovehicule şi pentru disciplinarea participanţilor la trafic, ocazie cu care au fost oprite pentru control în trafic 60 de autovehicule, fiind aplicate 58 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 7690 lei, din care 39 pentru nerespectarea normelor de circulaţie şi 18 pentru nerespectarea normelor de ordine şi linişte publică.

• O acţiune similară au desfăşurat poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Găeşti, ocazie cu care au fost aplicate 76 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 67250 de lei, din care 16 pentru nerespectarea normelor de ordine şi linişte publică şi 59 pentru nerespectarea regulilor de circulaţie.

Totodată, 2 conducători auto au rămas fără permise de conducere., ca urmare a conducerii sub influenţa băuturilor alcoolice.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial