29 martie 2024
Plenul Camerei se va întruni în 12 decembrie pe tema ridicării imunităţii lui Ion Stan

Plenul Camerei se va întruni în 12 decembrie pe tema ridicării imunităţii lui Ion Stan

Plenul Camerei Deputaţilor se va întruni în 12 decembrie pe tema ridicării imunităţii deputatului PSD Ion Stan, a decis, marţi, Biroul Permanent al Camerei.

Şedinţa de plen urmează să aibă loc în 12 decembrie la ora 13.30.

Comisia juridică a Camerei a avizat pozitiv, luni, cu nouă voturi “pentru” şi un vot “împotrivă”, cererea Ministerului Justiţiei privind arestarea preventivă a deputatului Ion Stan, acuzat de trafic de influenţă.

Ministrul Justiţiei a transmis, săptămâna trecută, preşedintelui Camerei Deputaţilor solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a deputatului PSD Ion Stan, acuzat de două infracţiuni de trafic de influenţă.

Deputatul PSD Ion Stan îi cerea denunţătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, “câte două milioane, de benzină”, pentru cele 600 de maşini pe care intenţiona să le folosească în campanie, la rândul său Dima estimând că este vorba despre “un miliard, un miliard două sute”.

Potrivit referatului trimis de DNA Camerei Deputaţilor, prin care se solicită încuviinţarea arestării deputatului PSD Ion Stan, procurorii arată că parlamentarul a beneficiat de foloase materiale din partea denunţătorului său, scrie Gândul. În interceptări Ion Stan îi solicită denuntătorului său, omul de afaceri Nicuşor Dima, să îl ajute financiar în campania electorală. Denunţătorul a mai precizat procurorilor că în 2009 a plătit pentru peste 155.000 de găleţi roşii care au fost împărţie în campania electorală pentru europarlamentare. În schimbul banilor, Stan i-a promis omului de afaceri contracte pe bani publici.

Într-una din stenograme Ion Stan vorbeşte cu denunţătorul său şi spune că atât Adrian Ţuţuianu, preşedintele CJ Dâmboviţa, cât şi Rovana Pulmb au o datorie faţă de el.

Procurorii susţin că din discuţiile purtate între cei doi a reieşit că Ion Stan, Adrian Ţuţuianu şi Rovana Plumb ar fi beneficiat de sponsorizarea efectuată în campaniile anterioare către formaţiunea politică prin firmele coordonate de Dima Nicuşor Sorin.

De asemenea, Ion Stan i-a propus lui Dima Nicuşor Sorin să îl sprijine în afacerile pe care le derulează, aranjându-i o întrevedere cu Adrian Ţuţuianu, actualul preşedinte al Consiliului Judeţean Dâmboviţa, despre care a afirmat că a revenit la sentimente mai bune faţă de el şi că “au bătut palma”, informează Mediafax.

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial