DECLARAȚIE DE PRESĂ
POLIȚIȘTII DÂMBOVIȚENI SUNT LA DATORIE PENTRU CA ZIUA INTERNAȚIONALĂ A MUNCII ȘI SĂRBĂTORILE PASCALE SĂ FIE CELEBRATE ÎN SIGURANȚĂ
Pentru a ne bucura în liniște de Ziua Internațională a Muncii și Sfânta Sărbătoare a Învierii Domnului, în perioada 1 – 6 mai a.c., zilnic, peste 200 de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița vor fi la datorie, pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică și pentru prevenirea producerii oricăror evenimente antisociale.
Prioritatea polițiștilor atât în perioada premergătoare Sărbătorilor Pascale, cât și în următoarea perioadă, constă în prevenirea și descurajarea oricăror fapte de natură să tulbure liniștea și siguranța cetățenilor, prevenirea infracţiunilor stradale, precum și în asigurarea unei intervenții rapide.
În această perioadă sunt la datorie atât polițiști din structurile de ordine publică, cât și poliţişti de la structurile de poliție rutieră, investigaţii criminale, investigarea criminalităţii economice, luptători de intervenţie rapidă şi poliţişti de la arme, explozivi şi substanţe periculoase, pentru ca dâmbovițenii să aibă parte de sărbători liniştite, lipsite de evenimente neplăcute.
Pentru fluidizarea traficului rutier şi prevenirea producerii unor accidente grave, poliţiştii de la rutieră vor acţiona pe drumurile publice, în zona lăcaşurilor de cult, pe principalele artere din zonele turistice şi pe traseele de acces către aceste zone.
Totodată, pentru prevenirea evenimentelor rutiere negative, pe lângă prezența activă în trafic, polițiștii vor folosi și aparatele radar.
În acest context, pentru a nu deveni victime ale unor infracțiuni, le recomandăm cetățenilor să nu consume băuturi alcoolice în exces, întrucât comiterea faptelor antisociale poate fi înlesnită de consumul de alcool, să nu răspundă cu violență la provocări și să încerce să evite conflictele.
De asmenea, șoferii sunt sfătuiţi să nu conducă sub influenţa băuturilor alcoolice sau a altor substanțe interzise, să reducă viteza de deplasare în zonele cu circulaţie intensă, să circule cu prudenţă sporită în momentul în care trec pe lângă grupuri de pietoni, să nu oprească autovehiculele în apropierea lăcaşelor de cult şi să respecte semnalele poliţiştilor rutieri.
Pietonilor le recomandăm să circule pe trotuare, să traverseze strada numai prin locurile special amenajate trecerii pietonilor, după o temeinică asigurare şi să nu staţioneze pe partea carosabilă.
În caz de urgență sau dacă aţi asistat ori aveţi cunoştinţă despre comiterea vreunei fapte antisociale, sesizați cel mai apropiat poliţist ori sunaţi la 112 – Apelul Unic de Urgenţă!
sursa: IPJ Dâmboviţa