Eveniment privat, întrerupt de polițiștii de la Pucioasa
La data de 19 februarie a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Pucioasa și de la Secția Nr.11 Poliție Rurală Pucioasa s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant din localitate se desfășoară un eveniment privat, fără a fi respectate măsurile instituite pentru limitarea răspândirii virusului SARS-CoV-2.
La fața locului, polițiștii au constatat că este vorba de o petrecere unde nu se respectă prevederile Legii Nr.55/2020.
Polițiștii au procedat la sancționarea contravențională a administratorului restaurantului, cu amendă în valoare de 10.000 de lei și a organizatorului evenimentului, cu amendă în cuantum de 2.000 de lei.
De asemenea, 46 de participanți la eveniment au fost sancționați contravențional, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la 35.000 de lei, evenimentul privat fiind întrerupt.