TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

ARHIEPISCOPIE Educatie Life-style

Peste 750 de oameni sărmani au primit ajutoare cu sprijinul preoților și al altor oameni cu inimă mare

AU FOST FINALIZATE PROIECTELE DERULATE PRIN INTERMEDIUL FONDULUI PASTORAL EPARHIAL AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIŞTEI

           Vineri, 12 mai 2023, s-au încheiat cele 22 proiecte social-filantropice derulate, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, prin intermediului Fondului Pastoral Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviştei, proiecte ce au debutat în luna aprilie a.c., în preajma marii sărbători a Învierii Domnului. Ele s-au derulat sub coordonarea părinților protopopi și a asistenților sociali de pe lângă protoierii

          Valoarea totală a proiectelor a fost de 24.455 lei, de ele au beneficiat 751 de persoane din parohii sărace din toate cele cinci protoierii ale Eparhiei noastre, fiind finanţate: activităţi educaţionale – culturale ale copiilor din parohii, dar și social-filantropice, în cadrul cărora s-au oferit material didactic, îmbrăcăminte, încălţăminte şi alimente unor persoane aflate în dificultate, copii, adulți sau bătrâni.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.