Dum. dec. 22nd, 2024

Polițiștii dâmbovițeni continuă misiunile pentru siguranța comunității

Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Dâmbovița au desfășurat 7 acțiuni în sistem integrat, alături de celelalte structuri cu atribuții în domeniu, pentru creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice, combaterea infracționalității și asigurarea unui climat de ordine publică.

Astfel, în cadrul celor 4 acțiuni punctuale desfășurate, au fost controlate 342 de vehicule, legitimate 429 de persoane și testați 112 conducători auto pentru depistarea consumului de alcool sau substanțe psihoactive.

Pentru neregulile descoperite, polițiștii au aplicat 264 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 85.340 de lei, dintre care 223 au fost pentru nerespectarea regulilor de circulație pe drumurile publice și 37 pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

De asemenea, polițiștii au fost prezenți pe sectoarele de drum intens circulate și în zonele de interes, fiind instituite 20 de filtre pe raza întregului județ.

În urma controalelor din trafic, ca măsură complementară, polițiștii rutieri au reținut 17 permise de conducere și au retras 11 certificate de înmatriculare.

sursa: Poliţia Dâmboviţa