3 mai 2024
Peste 100 de incidente electorale verificate de IPJ Dâmboviţa!

Peste 100 de incidente electorale verificate de IPJ Dâmboviţa!

Comunicat de presă

Alte trei dosare penale au fost întocmite de poliţiştii dâmboviţeni în urma unor sesizări privind încălcări ale legislaţiei electorale

Astăzi, 10 iunie 2012, lucrătorii Secţiei nr.5 Poliţie Rurală Voineşti au fost sesizaţi de un reprezentant al unei post local de televiziune cu privire la faptul că, în faţa secţiei de votare din localitatea Onceşti, un bărbat deţine într-un autoturism mai multe buletine de vot.

La faţa locului s-a deplasat o echipă de cercetare fiind identificat numitul R.V., de 47 de ani, din localitate, care avea în autoturismul proprietate personală 4 fotocopii ale unui buletin de vot ce avea aplicat în interior ştampila „Anulat”.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 110 din Legea 67/2004, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.

• Poliţiştii din cadrul Secţiei nr.6 Poliţie Rurală Moreni au fost sesizaţi cu privire la faptul că în timp ce se afla în secţia de votare, în vederea exercitării dreptului la vot, numitei N.V., de 72 de ani, din comuna Ocniţa, i-au fost înmânate 6 buletine de vot pentru alegerea primarului, acest aspect fiind observat de către membrii comisiei în momentul în care buletinele de vot urmau să fie introduse în urnă.

S-a procedat la anularea celor 6 buletine de vot.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 110 din Legea 67/2004, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.

• Lucrătorii Poliţiei Oraş Pucioasa au fost sesizaţi cu privire la faptul un bărbat, în timp ce se afla în cabina de votare din cadrul Secţiei de votare nr. 9 Pucioasa, a fotografiat buletinul de vot după ce îşi exprimase opţiunea electorală.

În urma verificărilor efectuate, acesta a fost identificat în persoana numitului N. I., de 43 de ani, din localitate, care a fost condus la sediul Poliţiei Oraşului Pucioasa, în vederea continuării cercetărilor, existând suspiciunea că ar fi fost recompensat cu o sumă de bani pentru votul exprimat.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii prevăzute de art. 109, alin. 3 din Legea 67/2004, urmând a se propune soluţie legală prin Parchet.

• Poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au intervenit astăzi, până la ora 14:00, pentru verificarea a 99 de incidente electorale

Astăzi, în intervalul orar 07:00-14:00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dâmboviţa au intervenit pentru verificarea a 99 de incidente electorale, din care 5 au fost primite de la Biroul Electoral Judeţean, 2 de la reprezentanţi ai mass-media, 31 de la partide politice şi 61 prin SNUAU 112., în total fiind sesizate 47 de infracţiuni.

Cele mai multe incidente electorale au vizat suspiciuni de influenţare a votului, de mită electorală, de transport a alegătorilor la secţiile de votare, prezenţa unor materiale de propagandă electorală în apropierea secţiilor de votare, ori consumul sau distribuirea de băuturi alcolice la o distanţă mai mică de 500 de metri de secţia de votare.

Centrul Judeţean de Comunicare

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial