PSD Dâmbovița ia act cu mâhnire de campania de denigrare susținută public cu sprijinul unei publicații locale, de către persoane interesate de slăbirea organizației, una din cele mai bune din țară, la acest moment.
În urma informațiilor false, legate de o eventuală schimbare la vârful PSD Dâmbovița, facem precizarea că această schimbare este exclusiv dorința unor foști membri ai organizației, fără contact cu realitatea politică internă din cadrul Partidului Social Democrat.
La nivelul conducerii centrale a partidului nu s-a discutat și nu s-a luat nicio decizie cu privire la conducerea PSD Dâmbovița. Temele partidului sunt acum legate de buna guvernare și de alegerile prezidențiale.
Presupunem că decizia unanimă a Biroului Politic Județean Dâmbovița de sancționare a membrilor care lansează atacuri cu scopul denigrării colegilor sau partidului, decizie întărită de una similară la nivel central, îi afectează pe cei care au creat și au întreținut anumite stări tensionate pe teme artificiale în cadrul organizației și care acum aleg să se ascundă în spatele unor articole de presă “pe surse”.
PSD Dâmbovița rămâne fermă în deciziile luate în cadrul forurilor statutare și va urma calendarul de măsuri stabilit de acestea.
Biroul de comunicare al PSD Dâmbovița