TargovisteNEWS

Cele mai tari stiri din Dambovita – Stiri Targoviste

JANDARMERIE

Pescari amendaţi de jandarmi, la Cazaci şi Perşinari

Jandarmii au în atenție activitățile pe linie de pescuit

Jandarmii au constatat, weekend-ul trecut, 10 fapte de natură contravențională pentru nerespectarea prevederilor legale privind pescuitul și acvacultura în zona râului Ilfov, pe raza localităților Cazaci și Pierșinari, în urma defășurării unor acțiuni care au vizat prevenirea și combaterea braconajului în habitatele piscicole naturale.

Duminică, 3 martie, au fost depistate mai multe persoane, cu vârste cuprinse între 30 și 65 de ani, care foloseau unelte de pescuit, fără a îndeplini condițiile legale.

Șase dintre acestea au fost sancționate contravențional cu amenzi în valoare totală de 1.200 lei, deoarece pescuiau recreativ exemplare din specia caras sub dimensiunile minime legale, iar altele nu dețineau permise de pescuit.

Încălcarea acestor prevederi legale constituie contravenție și se sancționează cu amendă cuprinsă între 300 și 600 de lei sau avertisment scris, conform Ordonanței Guvernului nr. 23 din 2008 privind pescuitul și acvacultura.

sursa: Jandarmeria Dâmboviţa

Distribuie:
fb-share-icon
Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial
TargovisteNEWS
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.