Dum. dec. 22nd, 2024

Activități pentru combaterea consumului de substanțe psihoactive și a portului ilegal de obiecte periculoase

În perioada 8-11 mai a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, alături de reprezentanții Agenției Naționale Antidrog – Centrul de Prevenire, Evaluare si Consiliere Antidrog Dâmbovița, au organizat sesiuni de informare în cadrul mai multor școli gimnaziale și licee.

Activitățile au avut ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare a riscurilor, vulnerabilităților și consecințelor portului sau folosirii fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ sau în proximitatea acestora.

În cadrul activităților informativ-preventive, polițiștii au subliniat că fapta de a purta fără drept la adunări publice, manifestări cultural-sportive, în locuri special amenajate şi autorizate pentru distracţie ori agrement, în mijloace de transport în comun sau în instituții publice, unități de învățământ, obiecte fabricate sau confecţionate anume pentru tăiere, înţepare sau lovire (de tipul: briceag, cuţit, pumnal, box etc.) ori substanțe iritant-lacrimogene sau cu efect paralizant, constituie infracțiune.

De asemenea, în vederea conștientizării pericolului la care se expun, copiilor li s-au prezentat efectele negative ale consumului unor substanțe psihoactive.

Cu ajutorul ochelarilor speciali de simulare, elevii au putut resimți vizual efectele acestor substanțe, înțelegând mai profund modul în care consumul de alcool/droguri afectează percepția asupra realității.

Activitățile desfășurate sunt circumscrise proiectului ”Învață să fii liber!” și Campaniei de prevenire a faptelor de port sau folosire fără drept de obiecte periculoase în incinta unităților de învățământ preuniversitar.

sursa – IPJ Dâmbovița