Pericol, în această dimineață, pe DN 7, la Cotmeana, în Argeș. O cisternă încărcată cu etanol s-a izbit de o mașină și s-a răsturnat
”Accident rutier produs între un autoturism și un autotren cu cisternă încărcată cu etanol, pe DN7, comuna Cotmeana, satul Zamfirești.
În urma incidentului, cisternă s-a răsturnat și prezintă scurgeri pe la un racord, după prima evaluare.
Pompierii nu au identificat victime. Traficul în zonă este oprit. Intervin pompierii de la Detașamentul Pitești cu două autospeciale de stingere ale incendiilor, o autospecială de descarcerare, un camion cu un container multirosc, o autospecială CBRN și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat”, anunță ISU Argeș.