mie. dec. 25th, 2024

Peste 24.000 de articole pirotehnice indisponibilizate, în urma unor percheziții domiciliare

În această dimineață, 24 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, sprijiniți de luptători de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale, au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară în localitățile Viișoara și Doicești.

Polițiștii au descins la domiciliile a trei bărbați cu vârste cuprinse între 27 și 47 de ani, aceștia fiind bănuiți de încălcarea prevederilor Legii nr. 126/1995 privind regimul materiilor explozive, respectiv de comercializarea către publicul larg a articolelor pirotehnice destinate a fi utilizate de către pirotehnicieni și de efectuarea fără drept de orice operațiuni cu articole pirotehnice.

În urma perchezițiilor efectuate, polițiștii au descoperit și indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor, 24.436 de articole pirotehnice din diferite categorii (mingi de foc, petarde, baterii de artificii).

Activitatea a beneficiat de sprijinul polițiștilor de la Serviciul de Investigații Criminale, de la Serviciul de Investigare a Criminalității Economice, de la Serviciul Criminalistic și de la Postul de Poliție Doicești.

Polițiștii, în cauză, continuă cercetările, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște, urmând să fie dispuse măsurile procedurale prevăzute de lege.