Cercetat de polițiști pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat
La data de 7 noiembrie a.c., în urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Secției nr. 3 Poliție Rurală Butimanu, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, față de un bărbat, de 35 de ani, din comuna Butimanu, bănuit de comiterea infracțiunii de furt calificat, a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Pe parcursul zilei de ieri, 8 noiembrie, bărbatul în cauză a fost prezentat magistraților, față de acesta fiind dispusă măsura controlului judiciar pentru o perioada de 60 de zile.
Cercetările au fost desfășurate ca urmare unei sesizări a unui bărbat, de 25 de ani, cu privire la faptul că, la data de 26 august a.c., în jurul orei 21:00, în timp ce s-ar fi aflat pe raza localității Butimanu, persoane necunoscute i-ar fi sustras telefonul mobil din torpedoul autoturismului.
Polițiștii au identificat persoana bănuită de comiterea faptei, iar, pentru documentarea activității infracționale, la data de 7 noiembrie a.c., polițiștii au pus în aplicare trei mandate de percheziție domiciliară, în localitățile Butimanu, Niculești și București.
Totodată, au fost puse în executare patru mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la audieri.
În cauză, polițiștii continuă cercetările pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște.