Analiza activității Penitenciarul Mărgineni în anul 2015
În data de 18.01.2015, la sediul Penitenciarului Mărgineni a avut loc ședința festivă de prezentare a Raportului de activitate pentru anul 2015.
La eveniment a participat un reprezentant al Administrației Naționale a Penitenciarelor, personalul unității și judecătorul de supraveghere a privării de libertate.
În cadrul şedinţei de bilanţ au fost prezentate principalele activităţi derulate pe parcursul anului 2015 de către serviciile şi compartimentele instituţiei, precum şi obiectivele propuse pentru anul 2016.
Pe parcursul anului 2015, Penitenciarul Mărgineni, ca instituţie a statului implicată activ în procesul aplicării legii în materia executării pedepselor, a dispus măsuri pentru implementarea prevederilor în direcţia aplicării dispoziţiilor execuţional-penale și a instrumentelor destinate reintegrării sociale a deţinuţilor.
Scopul activităților desfășurate este de a asigura educaţia şi asistenţa socială și psihologică a persoanelor custodiate în vederea reintegrării sociale, prin participarea acestora la astfel de activități și implicarea deținuților în activitățile lucrative organizate la nivelul locului de deținere.
În anul 2016, vor continua demersurile pentru asigurarea unui mediu custodial sănătos, respectarea drepturilor fundamentale ale individului şi diversificarea activităţilor educaţionale, psihosociale, de instruire şcolară şi formare profesională care să faciliteze incluziunea socio-profesională a persoanelor condamnate la o pedeapsă privativă de libertate.
Detaliile privind activitatea desfăşurată la Penitenciarul Mărgineni sunt disponibile pe pagina de internet a unităţii noastre, accesând link-ul: http://anp.gov.ro/web/penitenciarul-margineni/informatii-de-interes-public )
Subinspector de penitenciare Elena OANĂ
Purtător de cuvânt
Penitenciarul Mărgineni