2 mai 2024
Padina Fest: 1000 de turiști, interesați de Cortul de Chill ALIAT

Padina Fest: 1000 de turiști, interesați de Cortul de Chill ALIAT

cortcPeste 1000 de vizite și 300 de evaluări ale consumului

de alcool la Cortul de Chill de la Padina Fest, dezvoltat de Ciuc® și ALIAT

                             

 

București, 4 august 2014 – Peste 1000 de participanți la Padina Fest 2014 au vizitat Cortul de Chill ALIAT, parte a programului de reducere a efectelor negative asociate consumului abuziv de alcool (Harm Reduction), dezvoltat de Ciuc® și ALIAT (Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor).

 

Programul de Harm Reduction în spații recreaționale este singurul de acest fel din România și vine cu o abordare diferită, prin punerea în aplicare a  unor intervenţii specializate chiar la punctul de consum. Aflat la a doua ediție, acesta încurajează consumatorii să se distreze altfel și să se bucure de viață alegând să consume alcool cu moderație.

 

Timp de cinci zile, în perioada 23-27 iulie, Ciuc® și ALIAT au invitat participanții la Padina Fest, la Cortul de Chill ALIAT, unde au discutat și au aflat mai multe despre consumul responsabil de alcool în momentele de distracție. Cortul de Chill ALIAT a atras participanții de la Padina Fest prin atmosfera relaxantă, terapie prin activități interactive și educaționale precum pictură, tras cu arcul, baseball, badminton, petanque sau NFS cu ochelarii Fatal Glasses (cu ajutorul cărora se creează starea de ebrietate). Întregul program de Harm Reduction desfășurat de Ciuc® și ALIAT a susținut importanța consumului moderat de alcool prin sloganul ”Muzica se mixează bine, băuturile nu!”.

 

Rezultatele celor cinci zile la Cortul de Chill ALIAT

  • Peste 1000 de vizite la Cortul de Chill ALIAT
  • 300 de participanți la festival și-au evaluat consumul de alcool, completând testul AUDIT, recomandat de Organizația Mondială a Sănătății
  • Peste  80 de ore de consiliere medicală și psihologică gratuită oferite de specialiștii ALIAT

 

Inițiativa Harm Reduction în spații recreaționale este parte a programului Alcohelp, dezvoltat de ALIAT cu susținerea Heineken România.

***

 

 

Despre Alianţa pentru Lupta Împotriva Alcoolismului şi Toxicomaniilor (ALIAT)

 

ALIAT este o organizaţie non-guvernamentală şi non-profit, o asociaţie de profesionişti în sănătate mintală (psihiatri, psihologi, asistenţi sociali), fondată în 1993, care desfășoară activităţi în domeniul prevenirii şi tratamentului problemelor legate de consumul de alcool. În prezent, în ALIAT lucrează peste 20 de specialişti angrenaţi în diverse proiecte de prevenire şi tratament ale abuzului şi dependenţei de substanţe. 

 


Despre HEINEKEN România

 

Parteneriatul dintre HEINEKEN România și ALIAT face parte din Agenda de Sustenabilitate‚ Brewing a Better Future’. Aceasta reprezintă angajamentul pe termen lung al companiei pentru a avea o contribuție pozitivă asupra mediului înconjurător, al societății și al comunităților în care HEINEKEN își desfășoară activitatea. HEINEKEN este cel mai mare producător de bere din Europa şi ocupă locul 3 în lume în ceea ce priveşte volumele. HEINEKEN România face parte din Grupul HEINEKEN şi deţine cel mai diversificat portofoliu de mărci care acoperă toate segmentele pieţei de bere din România: Heineken®, Ciuc®, Ciuc Natur Radler®, Silva®, Silva Dark®, Golden Brau®, Neumarkt®, Bucegi®, Desperados® (import), Affligem (import), Edelweiss® (import), Zipfer® (import), Amstel® (import), Birra Moretti® (import), Krusovice® (import), Foster’s® (import), cidru Strongbow® (import), Sol® (import), Gösser®, Schlossgold®(import), Gambrinus®, Harghita® și Haţegana®. HEINEKEN România are patru fabrici de bere în Craiova, Constanța, Miercurea Ciuc și Târgu Mureș și peste 1.100 de angajați.

 

Contacte:

 

Ioana Tomuş, Director de programe ALIAT, ioana.tomus@aliatong.ro, 0732.165.325

Livia Bucățică, Corporate Relations Specialist HEINEKEN România, livia.bucatica@heineken.com

Andreea Magraon, Brand Communication Manager Trust Communications,

andreea.magraon@trustcomm.ro, 0720.795.076

 

fb-share-icon20

Lasă un răspuns

Social Share Buttons and Icons powered by Ultimatelysocial