Dum. dec. 22nd, 2024

IMG_7029Urban Titu a reuşit să oficializeze transferul lui Ovidiu Stan de la divizionara B, CS Mioveni.

Fotbalistul în vârstă de 23 ani a fost achiziţionat de gruparea din sudul judeţului pentru o perioadă de un sezon şi reprezintă primul atacant pe care trupa lui Adrian Neaga şi l-a asigurat în perioada de pregătire.

Jucătorul care a bifat în carieră numai echipe argeşene se află la prima experienţă în fotbalul dâmboviţean. Cel care l-a convins pe Stan să se alăture formaţiei de pe „Orăşenesc” a fost antrenorul Adrian Neaga.

La noua echipă, vârful de atac şi-a propus să aibă parte de cele mai bune evoluţii şi să marcheze cât mai multe goluri.

„Am ales să joc pentru Urban pentru că este o echipă care ţinteşte obiective îndrăzneţe în noul campionat.

Am încredere că pot face treabă bună la noul club, după ce Rică Neaga m-a convins să semnez.

Mi-am propus să evoluez cât mai bine şi să înscriu cât mai multe goluri pentru Urban.

Promit suporterilor că voi da totul pe teren, de fiecare dată, când conducerea tehnică va apela la serviciile mele. Voi pune din plin umărul la îndeplinirea obiectivelor pe care şi le-a propus echipa din Titu”, a spus cea mai nouă achiziţie a trupei dâmboviţene.

Urban Titu va fi a patra echipă pe care o bifează Ovidiu Stan în cariera fotbalistică după CS Mioveni, SCM Piteşti şi Girom Albota. În ultimul amical susţinut de Urban Titu (cel cu CN Dinicu Golescu, scor 2-1), fostul atacant al Miovenului a avut parte de o evoluţie convingătoare.

Acesta a obţinut o lovitură de la 11 metri şi şi-a creat mai multe ocazii de poartă. O. Stan reprezintă a şaptea achiziţie făcută de Urban în această vară, după cele ale lui Iordan, Rădescu, Pâslaru, Ştefănescu, Cârstea şi Dicu.